Constantin Cucu, medic primar la Institutul Parhon: ”COVID este mai mult decât răceala copilăriei din care scăpam cu ceai, absență motivată și pupu de la mama”

Constantin Cucu, medic primar la Institutul Parhon: ”COVID este mai mult decât răceala copilăriei din care scăpam cu ceai, absență motivată și pupu de la mama”
”COVID este mai mult decât răceala copilăriei”
Publicat: 20/10/2021, 11:13
Actualizat: 20/10/2021, 11:14

Valul patru al pandemiei de coronavirus se dovedește a fi mult mai agresiv decât toate celelalte, iar specialiștii trag – în fiecare zi – semnale de alarmă pentru ca oamenii să înțeleagă importanța vaccinului anti-COVID în toată această ”ecuație” medicală foarte complicată. 

Medicul Constantin Cucu, de la Institutul Parhon, le transmite tuturor că boala provocată de COVID nu are propriu-zis ”leac”, fiind mult mai gravă decât răceala din copilărie, atunci când lipseai o zi de la cursuri și doar un ceai grija maternă erau de ajuns pentru a te vindeca.

”Fiecare bolnav este în mâinile soartei”, spune Constantin Cucu, iar sintagma ”Ridică-te, Lazăr, și umblă!” nu poate fi transpusă în realitate de medici.

”Vaccinați-vă. Sper că toată lumea, vaccinată sau ne-vaccinistă știe faptul că boala asta, COVID, nu are propriu zis leac. Nu există un antiviral pe care îl dai, cum dai penicilina în pneumonia cu pneumococ, și aștepți ca boala să treacă. Toate remediile de care se vorbește au o eficacitate la limită, mulsă mai mult cu puterea dorinței de a o găsi, din mici ameliorări observate pe loturi mari de oameni”, avertizează medicul de la Institutul Parhon.

”Nici unul din remedii nu este de tipul „Ridică-te Lazăr și umblă” și, de fapt, fiecare bolnav este în mâinile soartei. În mâinile stilului de viață pe care l-a dus, a bolilor pe care le are și modul în care le-a îngrijit, a vârstei biologice”

Constantin Cucu

Nu contați pe tratamente

Constantin Cucu mai scrie, în mediul online, că medicii fac tot ceea ce le stă în putință pentru a salva viețile pacienților, existând ”resurse energice de susținere a funcțiilor vitale”, însă încă nu există un tratament-minune care să lupte împotriva noului coronavirus.

Fără vaccin, mai precizează medicul primar de la Institutul Parhon, totul depinde de fiecare organism în parte, de ”robustețea” sa și, în ultimă instanță, de hazard.

”Sigur, avem resurse energice de susținere a funcțiilor vitale, putem combate o disfuncție de inflamație sau de coagulare, dacă apar, și putem crea, cu medicina modernă, șanse mai mari ca cei care pot scăpa, să scape. În lipsa vaccinării, atuurile noastre în fața epidemiei astea sunt: procentul totuși redus de forme mortale, robustețea fiecăruia și menținerea în viață a muribunzilor până ce, câte unul, până la urmă scapă.

Nu contați pe tratamente. Nu există Redemsivir, Claritromicină, Hidroxocloroquina, Faviparivir, Ivermectină, anticorpi monoclonali, tocilozumab, Arivir. Nu în înțelegerea de cură. De remediu indiscutabil. De omorâre a virusului și a bolii și de asigurare a pacientului că va scăpa”, avertizează medicul Constantin Cucu.

”Doar nu o să ne uităm ca proștii la bolnavi”

Există, firește, scheme de tratament care sunt utilizate în cazul pacienților infectați cu COVID-19. Aceasta este o normalitate medicală, reamintește Constantin Cucu, iar istoria o poate confirma.

Dar esențială, transmite medicul, este vaccinarea, COVID reprezentând mult mai mult decât tot ceea ce se știa, până acum, despre un astfel de atac nemilos al unui virus.

”Sigur că medicii, sistemele de sănătate, comisiile și ministerele au scheme de tratament. Este obligatoriu să avem, că doar nu o să ne uităm ca proștii la bolnavi. Aveau scheme de tratament/rugăciune și pe vremea morții negre. Și cel care, 1 la sută, scăpa de ciumă era un exemplu că schema era funcțională. De ce scriu asta? Că să vă vaccinați”, mai scrie medicul pe pagina de socializare RO Vaccinare.

”Să nu contați pe scheme de tratament, care nu prea ajută în combaterea virusului. Să nu vi se pară că, indiferent ce o să faceți voi, medicina vă va scăpa cu siguranță. COVID este mai mult decât răceala copilăriei din care scăpam cu ceai, absență motivată și pupu de la mama”

Constantin Cucu, medic primar endocrinologie Institutul Parhon

Citește și: 

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie care a ieșit la plimbare la marginea orașului a descoperit o comoară cu...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Raisa este în continuare de negăsit. Acțiuni de amploare pentru a o găsi pe copila...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Traian Băsescu a comis-o! Fostul președinte a încălcat legea cea mai gravă
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Ce mesaj a transmis Livia Eftimie la un an de la divorțul de Cătălin Bordea:...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Munca în grădină, mai ales la oraș, are mari beneficii pentru sănătate, arată un studiu
×